Friday, April 25, 2008
calugarul budist 4
cand ingerul gandea toate acestea si inca multe altele, calugarul budist sforaia usor caci nu era obisnuit cu inaltimile mai ales ca nu erau din cele derivate din autosuficienta, putere sau altele la care oamenii se aclimatizeaza usor, unii ar spune chiar ca prea usor, dar aceia fac parte cu siguranta din tagma celor care frustrati de lipsa aripilor isi arboreaza penele.
calugarul budist 3
cand ciorchinele albastru se apropie nu mare ii fu mirarea, expresie folosita paradoxal tocmai cand uimirea e mai mare, cand vazu in mijlocul boabelor un om.
nu acesta fu motivul mirarii desi nici el nu era de neglijat, ci acela ca, desi constiintele angelice nu sunt carcotase, altfel si-ar nega insasi esenta, ducea cu gandul la o alta posibila "neglijenta": nici un suflet salvat nu se anuntase astazi pe agenda venita de sus iar omul din strugure nu parea a fi nici avion nici parasuta, de aici vedem o potentiala problema de incadrare in raportul zilnic, birocratia angelica neputand sa fie inlocuita de ubicuitate care e doar apanajul divinitatii. de OZN-uri nu se pune problema dat fiind ca ele nu exista decat in imaginatia oamenilor, cei drept stimulata de cel fara nume sau a carui nume din vointa divina s-a uitat, tocmai pentru a crea iluzia ca pot pleca in alta parte lasand in urma tot ce a insemnat istorie, sacrificii, rani si responsabilitati.

calugarul budist 2
ma plictisesc tare in redactie si calugarul budist pluteste apetisant si imbuibat de baloane care te fac sa razi, motiv suficient sa-l urmaresc in pelegrinajul lui celest catre, spre, ca de la, stim deja, e solul pe care il simtim cu totii, mai putin cand suntem parasiti sau murim.
ingerul responsabil cu survolarea regiunii argentinei survola linistit teritoriul pe care zilnic, inertial vorbind, pentru ca ziua e o masura umana de ciopartire a timpului ca sa avem senzatia ca-l stapanim, il veghea cand observa venind catre el un ciorchine de struguri zburator.
se gandi prima data ca e iarasi o ghidusie divina cu functie de felicitare pentru vreo realizare uitata in timp pe care EL o celebreaza din generozitate divina, ca de scop electoral in privinta asta nici nu se pune problema, cine a indraznit o data a fost hulit pe veci, ipoteza motivarii angajatilor fiind totusi sustinuta tocmai prin dorinta de a nu se mai respecta un astfel de incident.

calugarul budist
am obiceiul sa dezvolt obsesii pentru pastile de realitate care au in el miez de povesti de realism magic. Ultima e cea nascuta dintr-o stire pe care am auzit-o in urma cu cateva zile : cea a calugarului budist care a disparut in timp ce zbura ajutat de baloane cu heliu.
Baloanele trebuie sa fi fost albastre, calugarul intelept si contemporan cu o serie de indivizi care gandesc marunt care vor fi dorit sa-l foloseasca in diferite scopuri incepand cu spionajul naval si terminand aparitia aeriana la zile de nastere ale copiilor grasi, imbuibati si rasfatati plictisiti de clovnii inchiriati, terestri si anosti.
Trebuie sa mai fi fost pe acolo si un inger debusolat de aceasta inopinata incalcare teritoriala precum si de absenta protocolului de politete care nu prevede privilegii sau scutiri ritualice din partea calugarilor budisti fie ei si ancorati in baloane albastre.

marul de paste
GMP-ul a trimis colaboratorilor si presei de Paste cate un mar, nu un fruct ci un copac intreg cu tot arsenalul de crengi, tulpina si radacina.
Frumos. O data te obliga sa-ti resuscitezi minimul simt civic si sa pui copacul in pamant devenind pe jumatate om, in absenta consctructiei unei case si a unui copil, in al doilea rand e un cadou "greu" atat la propriu cat si ca semnificatii.
Singura obiectie ar fi tipul copacului, daca e ancorat religios in sarbatoarea Pastelui nu trebuia sa fie mar ci probabil maslin sau smochin sau un copac mai agreat in cartile cele sfinte, nu tocmai cel care a ispitat-o pe ea, care l-a ispitit pe el.
:)

Friday, April 18, 2008
categoria "zvonuri sigure"
leo au pierdut contul orange si au dat afara toata echipa de pe cont. 15 oameni inclusiv doi creative directors, toti accountii si mai multe echipe de creatie
Subscribe to:
Posts (Atom)